vulturul (quauhtli):

SEMNIFICATIE: Vulturul este o pasare puternica, ce zboara la mari inaltimi, deasupra tuturor si care dovedeste multa vointa si curaj.

CULOARE: rosu – pentru ambitiile terestre; galben – pentru aspiratiile spirituale, culoarea soarelui spre care pare sa se indrepte Vulturul.

”Vulturul” ”zboara” la mari inaltimi spirituale si adeseori unele dintre atitudinile sale par de neinteles pentru cei ce-l cunosc. Este deosebit de puternic, de voluntar si de curajos, aceste calitati indrumandu-l mai devreme sau mai tarziu spre reusita. La aceasta ajunge printr-un foarte mare volum de munca, parand inepuizabil in aceasta privinta. Are multe ambitii, pe care si le va realiza – asta-i sigur. In acest scop se mobilizeaza si se organizeaza intr-un mod exemplar, reusind astfel sa depaseasca in forta toate piedicile ce apar in drumul sau. Putini sunt cei care reusesc sa-i stea in cale si aproape nimeni nu-i rezista mai mult timp. Nu se grabeste in actiunile sale, caci stie sa speculeze cu maiestrie ocaziile favorabile; in rarele cazuri in care incalca acest principiu, sufera pierderi considerabile. Este foarte exigent cu sine si cu ceilalti, si nu se va abate nici cu un milimetru de la linia pe care stie ca e just s-o urmeze. Detesta dezordinea si lucrurile facute la intamplare. Va avea mari succese pe toate planurile si daca e cineva care sa le merite mai mult decat el, atunci acela trebuie ca e mai mult decat un om. ”Imposibilul” e un cuvant necunoscut pentru un ”Vultur”. Poate avea necazuri atunci cand devine irascibil si exista de asemenea pericolul de-a se instraina si izola de ceilalti, confiscat fiind de ambitiile sale.

DRAGOSTE:

inainte de a se hotara pentru o legatura, analizeaza cu atentie persoana vizata si chibzuieste foarte bine la argumentele pro si contra. Acest test odata trecut, intra in functiune mecanismul implacabil al vointei si energiei ”Vulturului” si nimic nu-l va mai opri pe acesta in a cuceri alesul/aleasa inimii. Aceasta nu inseamna ca va cadea la picioarele celuilalt, ci ca va reusi sa-l convinga sa faca asa cum vrea el. Partenerul sau e preferabil sa nu fie o fire prea sensibila, caci ”Vulturul” suporta cu greu manifestari de acest gen.

TRASATURI DEFINITORII: vointa exceptionala, energie, curaj, forta, capacitate enorma de munca, exigenta.

COMPATIBILITATE CU:

Pentru femei: Cainele, Craniul, Trestia, Vantul si Vulturul.

Nu se recomanda: Floarea in special, dar si restul in general.

Pentru barbati: Apa, Casa, Floarea, Iepurele, Jaguarul si Soparla.

Nu se recomanda: celelalte semne.

Publicitate

vantul (ehecatl):

SEMNIFICATIE: Vantul semnifica instabilitate, agitatie si atitudini foarte variate, cu treceri bruste de la una la alta.

CULOARE: rosu foarte aprins, indicand impulsivitatea necontrolata a nativului.

”Vantul” este o fire deosebit de impulsiva, total neinhibata si intr-o permanenta miscare. Nu-i plac niciun fel de reguli, tipare, norme, tot ceea ce ar putea sa-l ingradeasca cat de putin il irita si nu-si face prea multe probleme cand incalca aceste restrictii. Nativul este foarte dinamic, vivace, deschis si intr-o permanenta ofensiva in relatiile cu ceilalti, urmata rapid de retrageri, replieri si cel mai frecvent de schimbarea companiei. Nu-si face niciun fel de scrupule in legatura cu atitudinile si afirmatiile sale adesea brutale, ori lipsite de tact. E imaginativ, detesta programele si se va misca intotdeauna in mijlocul unei dezordini…remarcabile. Se imbraca neglijent, dar la o privire mai atenta se poate observa ca nimic in vestimentatia sa nu a fost introdus intamplator. Ii place tot ce e nou, ce survine pe negandite, imprevizibilul facand pentru el viata mai plina de farmec. Temperamentul sau nestapanit il poate impinge spre excese. Nu se va plictisi niciodata, va avea intotdeauna parte de intamplari interesante si va oscila in permanenta intre situatii mai mult sau mai putin bune, pana cand, in cele din urma, va izbandi in planurile sale.

DRAGOSTE:

dinamismul sau frenetic ii va prilejui multe experiente in acest domeniu. O legatura durabila insa e foarte greu de conceput cu el, data fiind labilitatea si adeseori nestatornicia de care da dovada. Casnicia e o notiune total opusa felului sau de a fi. Tensiunile care se acumuleaza atunci cand partenerul incearca sa mentina relatia sunt atat de mari, incar rareori se va reusi aceasta performanta.

TRASATURI DEFINITORII: exuberanta, instabilitate, inclinatie spre excese si spre dezordine.

COMPATIBILITATE CU:

Pentru femei: Cainele si Crocodilul.

Nu se recomanda: celelalte semne, decat poate cu mari rezerve.

Pentru barbati: Casa, Crocodilul, Cutremurul, Floarea si Iepurele.

Nu se recomanda: Iarba si Trestia.

uliul (cozcaquauhtli):

SEMNIFICATIE: Uliul e o pasare singuratica, puternica si cu intentii nu foarte transparente. Forta sa il va face un adversar de temut.

CULOARE: gri-albastrui, asemanatoare nuantei cerului de dupa furtuna.

”Uliul” se controleaza in general foarte bine si ofera celorlalti un sentiment de siguranta, prin calmul pe care-l afiseaza in mod firesc. Agreabil, nesofisticat, linistit, nu se hazardeaza in nicio actiune riscanta pe care s-o regrete mai tarziu. Elegant, prefera vestimentatia neextravaganta si in ton cu moda. Simtul umorului pe care il poseda e foarte dezvoltat si el trece de la notele blande la cele mai ironice, fara ca prin aceasta sa lezeze pe cineva. ”Uliul” da dovada de multa responsabilitate in tot ce intreprinde si morala sa e foarte clara in aceasta privinta. La randul sau, doreste sa fie respectat si neingradit in spatiul sau de viata si de actiune; in caz contrar, se mobilizeaza exceptional si adversarul sau trebuie sa se pregateasca pentru o batalie crancena, in care de regula ”Uliul” castiga. In rest, e un om foarte tolerant, chiar daca la prima vedere pare un ”dur”. Intentiile sale ii sunt clare numai lui si nu si le dezvaluie prea usor. El nu are nevoie de niciun ajutor in planurile sale, bazandu-se exclusiv pe fortele proprii, care sunt considerabile. E inteligent si poseda o memorie foarte buna. Doreste sa traiasca in pace sufleteasca si sa nu aiba conflicte cu nimeni; isi realizeaza treptat toate ambitiile, de-a lungul unei vieti foarte lungi, linistite si fericite.

DRAGOSTE:

nu tine neaparat sa aiba un partener, daca acesta nu corespunde exigentelor sale; persoana – Uliu iubeste mai mult singuratatea. Cand se indragosteste o face cu calmul sau obisnuit si nu-si pierde in general capul dupa persoana iubita. Doreste doar legaturi profunde si stabile, respingand flirturile ca pe o pierdere de timp. Nu e prea usor sa-i intri in gratii, dar cine reuseste isi asigura pentru tot restul vietii un partener foarte fidel, apropiat caminului si foarte intelegator.

TRASATURI DEFINITORII: stapanire de sine, simtul umorului, responsabilitate, liniste sufleteasca.

COMPATIBILITATE CU:

Pentru femei: Casa, Craniul, Crocodilul, Maimuta, Sarpele, Trestia si Uliul.

Nu se recomanda: Cutremurul, Iarba si Jaguarul.

Pentru barbati: Casa, Cainele, Maimuta, Ploaia, Sarpele si Soparla.

Nu se recomanda: Apa, Iepurele si Vantul.

trestia (acatl):

SEMNIFICATIE: Trestia batuta de vant in toate directiile sugereaza instabilitate, agitatie, dorinta depasirii propriei conditii.

CULOARE: rosu carmin, viu – pentru spiritul hotarat si activ al nativului. Albastru intens – pentru meditatia asupra problemelor premergatoare actiunii.

”Trestia” e o fire foarte agitata, instabila, care se misca in toate directiile posibile pentru a-si atinge scopurile. Faptul ca e totusi inradacinata intr-un loc pare sa indice sursa unei anume nemultumiri, care in timp se poate amplifica si transforma in nefericire. E foarte curajoasa si voluntara atunci cand trebuie sa se mobilizeze pentru invingerea greutatilor. Nu se pierde in consideratii inutile, fara legatura cu ceea ce urmareste intr-un moment sau altul; inteligenta sa se adapteaza de minune a tipul de problema care-i apare in fata si ca atare o rezolva rapid. Meditatia prelungita mai mult decat e cazul nu e pentru ea, caci doreste sa treaca la actiune de indata ce e posibil. Din exterior, Trestia poate parea mai superficiala si mai increzatoare in fortele proprii decat e in realitate; aceasta intrucat simte mereu nevoia sa se justifice prin rezultate concrete. Nu e intotdeauna foarte sincera si nici prea conventionala, deoarece in general nu-i place sa se piarda in majoritate.

DRAGOSTE:

in acest domeniu, Trestia actioneaza prompt si rapid, neplacandu-i asteptarile lungi si inutile. Dragostea partenerului ii inzeceste fortele in toate sferele de activitate, devenind astfel imbatabila. Usor superficiala, are nevoie de afectiune pentru a se simti in siguranta, lucru care va da o anume stabilitate legaturilor sale.

TRASATURI DEFINITORII: originalitate, dinamism, agitatie, curaj, inteligenta pragmatica.

COMPATIBILITATE CU:

Pentru femei: Floarea, Jaguarul, Sarpele, Soparla si Uliul.

Nu se recomanda: Casa, Cainele, Maimuta, Ploaia, Vantul si Vulturul.

Pentru barbati: Cainele, Cerbul, Crocodilul, Cutremurul, Cutitul, Floarea, Iepurele, Jaguarul, Uliul si Vulturul.

Nu se recomanda: Iarba si Maimuta.

soparla (quetzpallin):

SEMNIFICATIE: Soparla dovedeste agilitate, vioiciune si instabilitate. Este binecunoscut faptul ca incercand sa prinzi o Soparla ramai doar cu coada ei, acest lucru sugerand o fire ”alunecoasa”.

CULOARE: rosul stralucitor pune foarte bine in evidenta felul de a fi vioi si ager al nativului acestui semn.

”Soparla” este o fire careia nu-i place sa depinda de nimeni si de nimic, individualista si avand multe experiente la activ, in toate domeniile. Ea nu se poate fixa intr-un loc, e foarte dinamica si simte mereu nevoia unei activitati. Este deci foarte instabila, trasatura dezvoltata pe fondul unei mari emotivitati. Poseda un bun simt al umorului care o va ajuta sa straluceasca in societate – aceasta fiind una dintre ambitiile ei cele mai mari. Are reflexe rapide, o inteligenta prompta si o imaginatie debordanta. Doreste in permanenta lucruri si situatii noi, altfel se plictiseste. Drumul sau nu e intotdeauna acelasi cu al majoritatii, ea fiind cunoscuta ca o originala. E ahtiata dupa petreceri, muzica si anturaj de o veselie nestavilita. Uneori are scurte perioade de melancolie, alternate rapid cu iesiri exuberante in societate; nimic nu dureaza prea mult la o Soparla. Ii plac obiectele de gust si e pasionata de arta.

DRAGOSTE:

sentimentala, afectuoasa, ea se caracterizeaza insa si aici prin instabilitate, trecand de la starile de tandrete la cele de enervare cu mare usurinta. Nu e intotdeauna simplu sa convietuiesti cu o asemenea persoana. In general e loiala partenerului, dar nu-i displac aventurile si nu tine cu tot dinadinsul sa aiba o singura iubire. In ”palmaresul” ei figureaza cu siguranta mai multe. Poate avea dezechilibrare sexuala pe fond emotiv.

TRASATURI DEFINITORII: individualism, instabilitate, originalitate.

COMPATIBILITATE CU:

Pentru femei: Apa, Casa, Craniul, Iarba, Iepurele, Ploaia, Uliul si Vulturul.

Nu se recomanda: restul.

Pentru barbati: Craniul, Crocodilul, Floarea, Iarba si Trestia.

Nu se recomanda: Casa, Cerbul, Cutitul, Uliul si Vantul.

sarpele (Coatl):

SEMNIFICATIE: Sarpele simbolizeaza sangele rece si intelepciunea. E o vietuitoare care se controleaza foarte bine si nu se agita niciodata mai mult decat e cazul.

CULOARE: verdele (nuante deschise), simbolizand firea preponderent intelectuala a nativului si dragostea sa pentru natura.

”Sarpele” este o fire linistita in aparenta, nu foarte deschisa fata de cei din jur si care se controleaza excelent. Are ambitii mari, dar acestea nu-l vor eroda, ca pe alti nativi, ci el le va urmari cu calm, sigur pe el si fara complicatii inutile. Geniul acestui semn consta in simplitatea de care da dovada in gandire si in actiune. Precipitarea si imprudentele ii sunt complet straine. Simplu nu inseamna insa simplist: el are o imaginatie foarte fecunda, potentata de o mare sensibilitate. Ii plac atat arta, obiectele frumoase si de lux, cat si natura, fiind un ecologist declarat. In viata va urmari confortul si o situatie materiala solida. E deosebit de generos si poarta noroc numerosilor sai prieteni. In fata unui temperament atat de putin prapastios ca al lui, nesansa someaza multa vreme. Nu se dezice in nicio imprejurare de ceea ce a promis si e un om principial. Ii place sa calatoreasca, sa fie stralucitor in anturajul lui si sa petreaca. Poate pacatui uneori prin autoritarism. Barbatul – Sarpe e un tip foarte altruist, chiar si atunci cand acest comportament atrage dupa sine o cohorta de paraziti. Femeia – Sarpe are ca principale caracteristici senzualitatea si simtul matern deosebit de dezvoltat.

DRAGOSTE:

isi incanta partenerul pe plan spiritual si sexual, in acest ultim domeniu avand totusi, in pofida marii sale senzualitati, o conceptie destul de conformista. Uneori poate dezorienta prin nehotarare, caci este o natura interiorizata si framantata.

TRASATURI DEFINITORII: simplitate, sensibilitate, consecventa, stapanire de sine, generozitate.

COMPATIBILITATE CU:

Pentru femei: Apa, Casa, Floarea, Maimuta si Uliul.

Nu se recomanda: Trestia.

Pentru barbati: Craniul, Iarba, Ploaia si Trestia.

Nu se recomanda: Apa, Casa, Cutitul, Vantul si Vulturul.

ploaia (Quiahuitl):

SEMNIFICATIE: Ploaia indeamna la meditatie, in atmosfera intima a caminului si calmeaza persoanele sensibile sau complexate.

CULOARE: alb, culoarea ce evoca in cel mai inalt grad puritatea.

”Ploaia” este o fire introvertita, foarte sensibila si generoasa. Inclinata fiind spre meditatie si paseism, trecutul are o mare importanta si o semnificatie deosebita pentru ea. Nu e exclusivista, accepta cu naturalete si alte opinii decat ale sale, dar se dovedeste, pe de alta parte, foarte tematoare si prudenta in relatiile cu ceilalti. Aceasta pentru ca primeste toate replicile mai ”tari” in inima si poate fi ranita de gesturi care pe altii i-ar lasa indiferenti. Emotiva si imaginativa, isi imbogateste continuu universul sau interior si ajunge sa duca o a doua viata, in paralel cu cea reala. Trairile sale sufletesti sunt foarte oscilante, de aceea ii va nedumeri de multe ori pe ceilalti prin rezerve nejustificate, la prima vedere. Nehotararea de care da dovada ii poate atinge si avaria foarte grav interesele reale. Dincolo de aceasta inconsecventa in sentimente si atitudini, care-i prejudiciaza numeroasele sale relatii cu oamenii atrasi de farmecul ei, trebuie vazut ceea ce ramane intotdeauna constant, anume acele trasaturi definitorii descrise mai sus.

Viata sa va fi implinita atunci cand se va aseza intr-un cadru familiar intim, alcatuit din persoane credincioase si carora sa le poata darui intreaga sa afectiune.

Nu are niciun fel de inclinatii pentru actiune, neprezentand catusi de putin o persoana dinamica.

DRAGOSTE:

ii plac legaturile durabile, dar nu va fi intotdeauna in stare sa le realizeze, din cauza inconsecventei sale. Dragostea o invioreaza, o stimuleaza si o face mai putin opaca.

TRASATURI DEFINITORII: emotivitate, sensibilitate, altruism, inconsecventa, imaginatie, dorinta de intimitate.

COMPATIBILITATE CU:

Pentru femei: Apa, Craniul, Floarea si Maimuta.

Nu se recomanda: Trestia.

Pentru barbati: Casa si Soparla.

Nu se recomanda: Cainele, Iarba, Trestia si Vantul.

maimuta (ozomatli):

SEMNIFICATIE: Maimuta este un animal deosebit de agil si care se aventureaza cu mult curaj in copaci necunoscuti, agatandu-se de o liana sau de alta.

CULOARE: violetul, ce pune in evidenta originalitatea acestui semn si ascunde totodata o anume melancolie, mai greu de sesizat la prima vedere.

Nativul acestui semn se dovedeste a fi o persoana complet necomplexata, spontana, dinamica si curajoasa. Foarte sociabil, e iubit de ceilalti pentru prezenta sa agreabila si dezinvoltura cu care se misca. Nu isi impune niciun autocontrol, nu se retine de la nimic si ajunge adesea in situatii periculoase. Nu este el insa omul care sa se sperie asa usor, ba chiar s-ar parea ca respectivele situatii ii stimuleaza imaginatia. Plin de entuziasm, de fantezie si fara niciun pic de tact, trece pe langa ceilalti drept un aventurier plin de idei originale. Programele impuse, il irita, nu accepta nicio regula, totul trebuie sa fie liber de orice constrangere. Ceea ce are de spus, spune imediat si fara menajamente. Nu tine la suparare, caci i se pare prea meschin sa se consume pentru asa ceva. Asta nu inseamna insa ca nu se infurie. Viata sa este foarte agitata si supusa exceselor de tot felul.

DRAGOSTE:

nerealismul nativului se manifesta si aici si iubirile lui sunt deosebit de zbuciumate. E generos si romantic, dar total lipsit de diplomatie. Nu vrea sa lase nimic de la el, totul trebuie sa vina de la partener. Ceea ce are deja nu-l multumeste pe deplin si in cazul sau se verifica in mod sistematic proverbul care spune ca: ”mai binele este dusmanul binelui”. Sentimentele lui se bazeaza mult prea putin pe ratiune.

TRASATURI DEFINITORII: agilitate, gust pentru excese, lipsa de tact, dezinvoltura, spirit de aventura.

COMPATIBILITATE CU:

Pentru femei: Apa, Crocodilul, Floarea si Uliul.

Nu se recomanda: Cainele si Trestia.

Pentru barbati: Iarba, Ploaia, Sarpele, Trestia si Uliul.

Nu se recomanda: Apa, Casa, Cutremurul, Cutitul. Vantul si Vulturul.

Jaguarul (ocelotl):

SEMNIFICATIE: Jaguarul este un animal superb, foarte curajos, dezinvolt, imprevizibil si niciodata in repaus.

CULOARE: culoarea acestui semn este cea care simbolizeaza actiunea, curajul si pionieratul in orice domeniu – anume rosul.

Nativul acestui semn se caracterizeaza prin dinamism, curaj si impulsivitate, trasaturi care-l imping catre o permanenta agitatie. Spre deosebire de ”Iepure” insa, el se poate controla, astfel incat sa ajunga la rezultatele dorite. Calitatea sa cea mai de seama, care-l individualizeaza in cadrul unei colectivitati si-l face iubit, este felul sau foarte degajat, natural de a se impune – in societate si in general in tot ce intreprinde. Aceste actiuni sunt cu siguranta foarte numeroase, nu insa si profunde. Este, din acest punct de vedere, superficial si esenta lucrurilor ii scapa sistematic. Inconjurat de suporteri, Jaguarul poate deveni uneori foarte egoist si chiar dispretuitor in atitudinea sa fata de ei. Tenace si avand multe initiative la activ, el prinde repede gustul puterii si va face adeseori o figura buna ca lider. Viata sa este foarte interesanta, plina de neprevazut, reusind sa-si atinga scopurile fixate; acestea, dealtfel, variaza de la o epoca la alta, nefacandu-si probleme prea mari pentru viitor si neavand resentimente fata de trecut; ceea ce-l intereseaza e doar clipa prezenta.

Are o mare inclinatie catre studiu si doreste sa fie informat corect despre diversele subiecte care-l intereseaza. Nu suporta sa fie ingradit, la propriu sau la figurat.

DRAGOSTE:

deosebit de senzual, este foarte impulsiv, generos, pasionat si degajat, toate aceste trasaturi alcatuind un cocktail exploziv. Iubirile sale se vor caracteriza prin orice, numai prin echilibru nu. Ca experienta insa pentru partener, o relatie cu el va fi extrem de interesanta.

TRASATURI DEFINITORII: dezinvoltura, curaj, imprevizibilitate, dinamism.

COMPATIBILITATE CU:

Pentru femei: Casa, Crocodilul, Iepurele, Maimuta, Trestia si Vulturul.

Nu sunt contraindicatii pentru niciun semn.

Pentru barbati: Iarba si Trestia.

Nu se recomanda: Cerbul si Vulturul.

iepurele (Tochtli):

SEMNIFICATIE: Iepurele este un animal vioi, in permanenta miscare si foarte impulsiv.

CULOARE: galbenul, culoarea exuberantei si a unei usoare labilitati.

”Iepurele” este foarte dinamic, plin de energie si extrem de instabil. Actiunile sale nu par sa duca intotdeauna catre realizarea a ceva concret si acest lucru deruteaza anturajul, care il vede risipindu-se in o mie de directii. Nu e prea usor de ”inghitit” din acest punct de vedere, dar nimeni nu-si pune aceasta problema, caci eventualele sale defecte sunt compensate printr-o mare generozitate, printr-un profund simt al camaraderiei, pentru prietenii sau rudele sale fiind adesea gata la cele mai mari sacrificii. Devotamentul de care da dovada ramane uneori proverbial. El nu se teme de nimic, este foarte temerar si o disputa aprinsa sau chiar conflictuala nu-l timoreaza catusi de putin. Impulsivitatea sa ii poate crea frecvent neplaceri si poate duce chiar la consecinte dintre cele mai grave. Putin credul, iubind riscul, are o viata foarte agitata, plina de imprudente si uneori foarte prost organizata in ceea ce priveste interesele sale materiale si/sau afective. Dealtfel, este un mare emotiv, ce pune multa energie in ceea ce intreprinde, dar prea putina luciditate.

DRAGOSTE:

extremismul ”Iepurelui” il impinge in acest domeniu la o iubire (auto)devoratoare, foarte pasionata si plina de excese. E intotdeauna un vulcan care la sfarsitul unei relatii explodeaza – doar spre propria paguba insa; sau o poate lua ca pe o experienta interesanta, atunci cand nu are urmari negative.

Iubeste mult copiii.

TRASATURI DEFINITORII: generozitate, dinamism, impulsivitate, exuberanta, imprudenta.

COMPATIBILITATE CU:

Pentru femei: Cutremurul, Cutitul, Floarea, Trestia si Vantul.

Nu se recomanda: Crocodilul, Sarpele, Soparla si Uliul.

Pentru barbati: Apa, Cutremurul, Crocodilul, Jaguarul si Soparla.

Nu se recomanda: Iarba si Vantul.